Early Innovators: culisele primului concurs national de educație antreprenorială pentru liceeni
Am început parteneriatul cu Steinbeis Transfer Management România acum 3 ani căutând internaţionalizarea companiei în Europa, în caz particular în Germania. Apoi, de acum 2 ani am început demersurile pentru extinderea Radiografiei Smart City din România la nivel European, în mod similar, pentru că sunt destul de puţine informaţii despre proiectele și soluţiile Smart City implementate și funcţionale în Europa. În acest an a apărut altă oportunitate tangentă cu preocupările Vegacomp legate de training și educaţie și anume de educaţie antreprenorială pentru liceeni.
Luna iunie a adus debutul unuia dintre cele mai importante proiecte private, cu impact real, benefic, în viața elevilor din România: Early Innovators, competiție organizată de Steinbeis Danube Center, în parteneriat cu BCR. Iar noi am fost parte integrantă din finală – co-moderator și membru al juriului care a ales cele mai ambițioase proiecte din competiție. Interesant mi s-a părut să constat cât de repede au răspuns antreprenorii pe care i-am solicitat să facă parte din acest juriu (în mai puţin de 20 minute au răspuns toţi).
La drum au pornit 162 de echipe, formate din sute de liceeni talentați, entuziaști, gata să deschidă noi drumuri antreprenoriale în viață, cu proiecte cât se poate de diverse – de la reciclare și protecție a mediului, până la hub-uri cu amprentă zero, spații inteligente de stocare și biciclete din materiale neconvenționale.
Finala a avut loc în format hibrid, cu juriul într-o încăpere și, prin sistem video, prezența online și pitch virtual pentru fiecare echipă de proiect în parte, alături de o sesiune aplicată de întrebări și răspunsuri. Votul a avut loc în timp real, digital și anonomizat, pentru un plus de autenticitate a competiției.
Grupul-țintă al programului a fost reprezentat de elevi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, cu scopul de a oferi, fiecărui participant, avantajul semnificativ de a ști cum să înceapă o afacere și să combine creativitatea cu orientarea către rezultate.
Dincolo de emoțiile finaliștilor, am văzut proiecte ambițioase, cu focus primar pe utilitate și schimbare în bine, și o maturitate în gândire exemplară, pentru liceenii participanți.
Câștigătorul concursului a animat cu adevărat sala și a prezentat o soluție de viitor de stocare fizică, dar nu în regimul deja cunoscut, de containere, ci la regim micro, în cutii personalizabile, pentru a elibera din spațiul de acasă, pentru fiecare potential client al serviciului. Dar nu doar câștigătorul a impresionat, ci și ceilalți participanți, prin inovație, implicare și inteligență.
Profesori, elevi de liceu și, opțional, studenti, s-au organizat, în prima ediție a proiectului, în echipe participante la competiție. Toate părțile implicate au beneficiat de un program specializat de training, asigurat de organizatori. Scopul proiectului a fost acela de a implementa un model german de bune practici de parteneriat public – privat. Astfel, competitia devine, în cele din urmă, o platformă ce generează sinergii între administrațiile locale, universități și mediul de afaceri.
Mai multe detalii despre această primă ediţie găsiţi aici: http://early-innovators.eu/castigatorii-primei-editii-a-concursului.
@Liceeni, studenţi, profesori interesaţi de educaţie antreprenorială: rog să nu ezitaţi să urmăriţi organizatorul acestei competiţii pentru ediţia din 2022 care va fi și mai frumoasă!
@Antreprenorii interesaţi de educaţia antreprenorială a liceenilor: rog să ma contactaţi pe email: office@vegacomp.ro.
Companie fondată în anul 2004, Vegacomp Consulting, integrator la cheie, se bazează pe o experiență a echipei de peste 24 de ani în telecomunicații, în special pe reţele de fibră optică, în România și la nivel internaţional și își concentrează proiectele pe dezvoltări de soluții combinate de telecomunicații și energie. Vegacomp Consulting aduce, atât în țară cât și în străinătate, soluții inovatoare pentru dezvoltarea rețelelor viitorului, generate de propriul departament de Cercetare și Dezvoltare. Compania își concentrează activitatea ultimilor doi ani pe tehnologia LoRa, soluţii inteligente de parcare integrate și activează în domeniul Smart City din anul 2015. Mai multe informații sunt disponibile la www.vegacomp.ro.