Prima tabără de vară pentru liceeni dedicată Comunicatiilor Cuantice în România

 In Quantum

Copilăria mea a fost plină de tabere de vară, toate cu amintiri frumoase. Dar, pe atunci, nu existau tabere dedicate științei și tehnologiei. În vara anului 2025, însă, lucrurile s-au schimbat – România a găzduit prima tabără de vară pentru liceeni dedicată Comunicatiilor Cuantice.

Totul a pornit pe 2 iulie 2025, odată cu lansarea parteneriatului Vegacomp Consulting – Black Bullet cu Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații “Gheorghe Airinei” din București. Obiectivul acestui parteneriat este unul ambițios: crearea primului Club de Comunicații Cuantice într-un liceu din România, după modelul cluburilor de robotică, și pregătirea introducerii primului curs de Comunicații Cuantice începând cu 2026.

Prima etapă a fost, desigur, formarea profesorilor. Astfel, pe 2–3 iulie, un grup de 12 profesori a vizitat Laboratorul de Comunicații Cuantice QUANTEC din Măgurele, sub coordonarea dl. Sorin Zgură, iar pe 13 septembrie a urmat vizita la Laboratorul de Optică Cuantică Aplicată din cadrul Centrului CAMPUS – Politehnica București, ghidați de dna. Mona Mihăilescu și dl. Radu Ionicioiu.

Tot atunci am aflat și despre Școala de vară de științe și tehnologie de la Măgurele (detalii aici), ajunsă la a VIII-a ediție. Desfășurată în perioada 22 august – 5 septembrie 2025, aceasta a cuprins 14 teme de cercetare, printre care și tema nr. 7 – “QUBIC – Quantum Communication Business Innovation Center”.

Interesul elevilor a fost impresionant:

  • 210 liceeni au aplicat pentru tabără;
  • 65 au indicat un interes pentru aprofundarea comunicațiilor cuantice;
  • 21 au pus acest subiect ca primă opțiune;
  • în final, au fost admiși doar 4 elevi (3 fete și 1 băiat, din București, Pitești și Vaslui, clasele a X-a și a XI-a).

Pe parcursul celor două săptămâni, echipa “QUBIC” a fost coordonată de trei mentori: dl. Sorin Zgură (din partea ISS – gazdele taberei),  Felicia Milian și subsemnatul, Cornel Bărbuţ. Am avut alături invitați de prestigiu din România și din străinătate, printre care Ionuț Staniu (Black Bullet), care a vorbit despre diferențele dintre criptografia clasică și criptografia cuantică. Elevii au vizitat laboratoarele QUANTEC, au lucrat direct cu echipamente și au aprofundat concepte de fizică cuantică și comunicații cuantice.

La final, cei 4 liceeni au prezentat o propunere de business pentru numere generate cuantic aleator (QRNG), demonstrând nu doar înțelegerea tehnică, ci și viziunea practică. Toți au afirmat cu entuziasm că vor să continue călătoria cuantică.

Această experiență marchează un moment istoric: primul pas către aducerea comunicațiilor cuantice în educația liceală din România.

Toţi cei interesaţi să afle mai multe sau să participe la această călătorie cuantică prin liceele din România, sunt rugaţi să ne scrie pe adresa: office@vegacomp.ro.

Recent Posts

Leave a Comment